Etichete

miercuri, 26 mai 2010

Jos uniforma!


Înainte de a fi privit ca un apel revoluţionar, de „tip nou”, în lupta contra uniformizării vestimentare, apelul din titlul de mai sus e unul împotriva depersonalizării, aplatizării, conformismului cultural. Fiecare dintre noi a învăţat de acasă că, atunci când se va face mare, trebuie să fie mai bun, mai isteţ, mai altfel decât ceilalţi. Neînţelegând din asta că trebuie să ieşi în evidenţă cu orice preţ, am reţinut că trebuie să ne păstrăm individualitatea, că nu trebuie să ne lăsăm spălaţi pe creier şi că trebuie să facem singuri alegerile: culturale, vestimentare, de orice fel. Replica la această afirmaţie ar fi că lucru ăsta se întâmplă de acum 20 de ani, când „uniforma” a căzut odată cu comunismul. Aparent, pentru că uniformizarea a reapărut într-o formă indusă, subtilă, la fel de periculoasă. Cum ar veni, putem, pe bune, să luăm siguri decizii, dar nu suntem în stare. Ni se servesc pe tavă aceleaşi idei furnizate de aceiaşi formatori de opinie semidocţi, citim aceleaşi bestseller-uri, ascultăm aceleaşi hituri, ne îmbrăcăm cu aceleaşi haine. Nu zic că toţi ar trebui sau am putea să fim creatori, inovatori, trendsetter-i, dar am putea măcar să ne dăm puţin silinţa.

marți, 18 mai 2010

Cum vă place?

So, în ce categorie vă încadraţi? Cumpărător la mall sau consumator de design? Preferaţi fuga dintr-un magazin în altul după produse de serie, care devin în mai puţin de o lună simple uniforme, sau cumpărăturile în linişte, pe-ndelete, în concept-store-uri? Cei care susţin deja involuntar comunitatea slow retail au fost în prima categorie. Condiţia este aproape obligatorie pentru a fi în cea de-a doua. Însă, odată ajunşi consumator de design (vestimentar) au descoperit că pot fi trataţi altfel decât atunci când făceau shopping în mall, prin prisma relaţiei directe creator-client. Avertisment: consumatorul nu se mai poate întoarce la nivelul cumpărătorului!!!

sâmbătă, 15 mai 2010

Absolutely Fabulous Fair, editia 2



Absolutely Fabulous Fair = un targ la care mergem maine, 16 mai, pentru ca incurajeaza tinerii designeri din Romania sa interactioneze cu publicul, sa 'lege' prietenii si sa faca schimb de adrese :-). Ne vedem la Villa Rodizio, undeva pe langa Parcul Gradina Icoanei, strada I.L.Caragiale, nr. 32.

joi, 6 mai 2010

Ușor cu shopping-ul pe scări

Blogul "slowretail" este locul în care se întâlnesc creatorii de frumos (artiştii) cu protectorii shopping-ului individual (concep-store-urile) şi iubitorii de valoare şi unicitate (clienţii). Slow retail este mişcarea care luptă pentru viaţa de calitate, nesupusă ritmului alert impus de societate, care pune preţ pe estetic şi profund, nu pe artificial. Cu siguranţă, viaţa este mai captivantă şi mai activă dincolo de uniformizarea pe care o propun mall-urile. Aici vă arătăm artişti talentaţi, concept-store-uri cu produse unice şi vă prezentăm evenimentele care susţin mişcarea slow retail.