Înainte de a fi privit ca un apel revoluţionar, de „tip nou”, în lupta contra uniformizării vestimentare, apelul din titlul de mai sus e unul împotriva depersonalizării, aplatizării, conformismului cultural. Fiecare dintre noi a învăţat de acasă că, atunci când se va face mare, trebuie să fie mai bun, mai isteţ, mai altfel decât ceilalţi. Neînţelegând din asta că trebuie să ieşi în evidenţă cu orice preţ, am reţinut că trebuie să ne păstrăm individualitatea, că nu trebuie să ne lăsăm spălaţi pe creier şi că trebuie să facem singuri alegerile: culturale, vestimentare, de orice fel. Replica la această afirmaţie ar fi că lucru ăsta se întâmplă de acum 20 de ani, când „uniforma” a căzut odată cu comunismul. Aparent, pentru că uniformizarea a reapărut într-o formă indusă, subtilă, la fel de periculoasă. Cum ar veni, putem, pe bune, să luăm siguri decizii, dar nu suntem în stare. Ni se servesc pe tavă aceleaşi idei furnizate de aceiaşi formatori de opinie semidocţi, citim aceleaşi bestseller-uri, ascultăm aceleaşi hituri, ne îmbrăcăm cu aceleaşi haine. Nu zic că toţi ar trebui sau am putea să fim creatori, inovatori, trendsetter-i, dar am putea măcar să ne dăm puţin silinţa.
