Despre uniformele cool-turale...

Era o vreme când m-aş fi tăvălit pe jos ca sa obţin o pereche de teneşi Le Coq, un tricou Gio Gio, nişte Ray Ban de vedere. Eh…. sau, mă rog, echivalentul lor de acum 5-6 ani. De atunci, parcă m-am mai maturizat şi s-au schimbat şi firmele pe care le caut când merg în străinătate. Pentru că, bineînţeles, nu e foarte cool să îţi cumperi haine de la mall Vitan şi să te duci îmbrăcat aşa la o petrecere în Palatul Bragadiru, Palatul Ştirbei ori alte locuri asemanatoare. Nu se cade. „Te râde” lumea, dar în primul rând te pui prost cu acea conştiinţă vestimentară ce veghează asupra cool-ului personal. Şi mai sunt şi ceilalţi. Infernul, cu alte cuvinte. Căci degeaba ai hainele şi accesoriile potrivite, daca nu ai accesoriul potrivit: prietenii cool. Adică acei băieţi şi fete cu care să împarţi aceleaşi gesturi şi gusturi, desprinse din filme europene cu buget redus despre tineri inadaptaţi. Dar ca să intri în acea lume seducătoare, ai nevoie de diverse “cărţi de vizită”, desigur, vestimentare. Ca regulă generală, trebuie să te orientezi repede. De pildă, daca îţi plac grupurile artistice, cu pasiuni şi voluptăţi spirituale, treaba e, în general, simplă: dai iama în câteva second-handuri de pe afară, pui ceva vintage pe tine, studiezi toată ţinuta în amănunt, iar apoi te prezinţi din cap până în picioare ca şi cum ai fi făcut totul în 5 secunde. Nu e suficient ca să obţii aplauze unanime, dar s-ar putea să cucereşti o fată sau un băiat la 5-6 dimineaţa pe terasa de la MNAC. Chestie de gust, până la urmă. Şi să nu uit amănuntul cel mai important: muzica. Vitală pentru un efect total. Cu cinci ani în urmă, era musai să-ţi tragi inspiraţia vestimentară din electro. Astăzi, nu ai nicio şansă vestimentară dacă fenomenul indie te lasă rece. Cum spuneam, chestie de gust.